Despre noi

Organizația ”Solwodi” a fost înființată în Mombasa, Kenya, în anul 1985 de către Sr. Lea Ackerman pentru a oferi alternative femeilor aflate în dificultate, îndeosebi celor nevoite să se prostitueze pentru a-și putea întreține familia, ori celor ce deseori erau abuzate de către soții sau partenerii lor de viață.

În anul 1988, sr. Lea a înființat Solwodi și în Germania cu scopul de a ajuta femeile și fetele care prin agențiile matrimoniale, turism sexual sau căutarea unui loc de muncă, ajung în Germania în situații extrem de dificile, de cele mai multe ori victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane. În prezent Solwodi are în Germania peste 10 centre de consiliere și adăposturi unde sunt găzduite femei aflate în situații de dificultate.

Asociația SOLWODI a fost înființată în România în anul 2009 și scopul acesteia este promovarea drepturilor femeilor și copiilor, diminuarea vulnerabilității acestora față de situațiile de abuz precum și protejarea victimelor violenței în familie și a victimelor traficului de persoane prin măsuri de natură psihologică, juridica, socială și spirituală.

Din anul 2009 Asociația Solwodi a derulat numeroase campanii de informare asupra fenomenului violenței în familie și a implicațiilor negative ale acesteia asupra membrilor din familia extinsă, a comunității / școlii / bisericii din care victima face parte și nu în ultimul rând asupra societății românești.

De asemenea, prin serviciile profesionale de asistență directă acordată victimelor (și în unele cazuri chiar și abuzatorilor), atât persoanelor din București cât și celor din țară (femei, bărbați, copii) am avut posibilitatea de a concretiza nevoia de a vorbi despre această realitate cât mai multor persoane, întrucât în proporție de 75% beneficiarii care au ajuns la noi sau la organizațiile partenere nu au știut de existența serviciilor acordate gratuit atât de noi cât și de acestea.

Prin intermediul formularului de contact din site-ul nostru s-a dezvoltat o secţiune de consiliere psihologică şi juridică, accesata în mod constat de către victime sau cunoscuți ai victimelor. Aceasta este un instrument complementar, pentru femeile care participă la consilierea faţă în faţă, însă se adresează şi altor femei care au nevoie de asemenea servicii, indiferent de localitatea de reşedinţă.

Mai mult decât atât, pe parcursul acestor ani am întâlnit și cazuri în care terapia de familie oferită de specialiștii noștri a dus spre consolidarea relațiilor sănătoase între membrii familiei aflați în conflict.

Suntem recunoscători tututor celor care ne susțin, în primul rând Direcțiilor pentru Protecția copilului, Poliției, Medicilor de Familie și altor instituții publice, precum și ONG-urilor partenere, care prin sensibilitatea și fermitatea față de această realitate încurajează prin măsuri concrete ruperea cercului violenței.

Programele noastre

Domeniile de interes ale Asociației Solwodi se axează pe problematica violenței asupra femeii și a fenomenelor sociale asociate acesteia.
Află mai multe

Donații

Statisticile privind violența în familie sunt alarmante, iar acestea nu reflectă decât o parte a acestei realități. Una din patru femei este abuzată în România.
Află mai multe

Contact Solwodi

Dacă doriți să intrați în legătură cu asociația noastră, vă punem la dispoziție numerele noastre de telefon, adresa de e-mail și formularul de contact.
Află mai multe